Cel mai modern complex balnear medical își deschide porțile în centrul orașului Oradea începând cu data de 2 Aprilie 2018.

Personalul medical de specialitate cu vechime în domeniu, doctorul medic primar în recuperare medicală și aparatura modernă sunt doar câteva dintre elementele care definesc noul Complex Balnear Medical Elite Life.

În cadrul complexului se tratează boli reumatologice de tip inflamator cronic, boli reumatismale degenerative, boli neurologice, afecțiuni ortopedice și postraumatice, stări și sechele după operații, complicații ale diabetului, dar și boli metabolice.

Se efectuează nenumărate tratamente și terapii menite să îmbunătățească starea de sănătate a pacienților. Astfel, printre terapiile ce se vor efectua se numără: electroterapia, magnetoterapia, laserterapia, kinetoterapia, hidrokinetoterapia și unul dintre cele mai moderne tratamente la ora actuală – terapia Tecar – o tehnologie de ultimă generaţie care stimulează autovindecarea.

Pacienții vor putea beneficia de tratamente cu ultrasunete, unde scurte, de băi galvanice, masaj manual, drenaj limfatic, tracțiuni pentru discopatii cervicale și lombare, împachetări în nămol sau termoterapii, tratament cu infraroșu și baie și jacuzzi.

Tarifele și durata diferă în funcție de tratament și terapie. Pentru o listă completă a acestora, puteți accesa pagina centrului.

Anexat complexului se află Hotel Elite. Cei care doresc să beneficieze de tratamente pentru o perioadă îndelungată, pot opta pentru una dintre camerele puse la dispoziție de hotel. Mai multe informații cu privire la cazare găsiți accesând website-ul hotelului.

Programul de funcționare al complexului balnear este între orele 09:00-17:00 de Luni până Vineri. În afara programului, Elite Life funcționează în regim SPA. Pentru mai multe sunați la numărul de telefon 0733 999 233 sau contactați-ne la adresa de e-mail recuperare@eliteliferesort.com.